Oana Radu
Ești „pe făraș”? Strategii pentru momentul când pierderea jobului e iminentă
Și cum poate fi transformat momentul concedierii într-o oportunitate
Radu Manolescu
În America de Nord și vestul Europei lucrurile stau ușor altfel însă daca vorbim de Romania, din păcate șansele nu sunt nici mari și nici nu se întâmplă des. Spun din păcate pentru că multe companii din Romania au „cultivat” un HR destul de puțin implicat strategic sau un HR menținut mai degrabă pe rol de „consilier” al boardului sau al CEO/GM. Sunt însă și excepții de profesioniști foarte buni care au intrat în HR din alte roluri (Procurement, Vânzări, Finance, etc) și care învățând businessul din mai multe perspective au șanse foarte mari de promovare în rol de CEO și nu doar pe o regiune mai largă sau pe mai multe divizii ale businessului, tot în HR.
Am scris recent un articol care reflectă ce înțeleg eu despre profilul actual al unui HR și cred că un astfel de profil daca se perpetuează, are șanse ridicate de promovare la CEO, mai ales în contextul în care generațiile care vin sunt mult mai atrase de „meaningfulness” și „purpose” iar un profesionist HR competent și cu vocație are toate șansele să conducă întreg businessul.
Nu cred că ține de industrie ci de om. Nici backgroundul nu spune mare lucru despre un om ci caracterul lui. În consecință cred că indiferent de funcțiunea din care cineva vine (fie ea resurse umane sau financiar , commercial, etc) dacă este competent profesional, dacă are un set de valori morale puternice, inteligență emoțională ridicată, înțelege VUCA și cum evoluează mediul de business, înțelege clienții, angajații, partenerii de business etc are toate șansele să conducă un business care să creeze valoare pentru stakeholderi.
Oana Radu
Și cum poate fi transformat momentul concedierii într-o oportunitate
Mihai Stănescu
Un om primi o scrisoare trimisă din îndepărtatul Bagdad și-l ruga pe Hogea să i-o citească. – Nu o pot citi, spuse Nastratin, pentru ca nu este scrisă în limba noastră. Omul se supără: – Nu îți este rușine, Hogea, degeaba mai porți fesul dacă nu știi să citești nici măcar o scrisoare. Fu rândul […]
Cristina McCarthy
Exemplu de așa nu: curs unde angajații de top deja știu ce au de făcut, cei cu rezultate slabe nu vor folosi informațiile dobândite, iar cei din zona de mijloc a performanței poate se vor îmbunătăți, poate nu.
George Butunoiu
Într-o bună dimineață, pe la 12:15 – 12:30h, un Înalt Demnitar de la Bruxelles o cheamă pe secretara nr. 11, secretara sa preferată (foto): Amélie, ma chérie, șefu nous a demandé să facem un model de CV care să fie desormais modelul unic de CV în UE. Mais, mon très, très cher et très, très Haut […]
Mihai Stănescu
În spatele ușilor închise: Procesul de inducție pentru executivi
George Butunoiu
Au dublat, au triplat productivitatea. Și, la ce le-a folosit?
Alexandru Goțoi
Piața forței de muncă din Romania in 2019
Mirela Oprea
Și ce ar trebui să facă o afacere pentru a păstra echilibrul între profitabilitate și sustenabilitate
Radu Savopol
Interviu cu antreprenorul român care a speriat Starbucks
Marius Adrian
Ca să trec mai ușor peste pierdere, am privit acești bani ca pe o taxă de școlarizare.